Multașteptata
Se ciondănesc la geamul meu doi porumbei tomnatici,
Că primăvara-ntârzie și de-aia sunt apatici;
Soarele pal și bosumflat, uitând să încălească,
Trimite săgeți înghețate ca să mă trezească.
Mi-e-atât de dor de-un ghiocel, cu floarea lui plăpândă,
Să sper că nemilosul ger nu va mai sta la pândă;
Mă doară ochii așteptând, păsările să vină,
Să văd iar pomii înflorind, să simt cald și lumină!
Și greierii s-au săturat de-atâta iarnă lungă,
Gândind că lumea s-a schimbat, acum pare-ntr-o dungă!
Că de atâta hibernare, strunele-au ruginit,
Și tare se mai tem să cânte... glasul le-a răgușit!
Doar oamenii-s de ne-nțeles, acum, ca-ntotdeauna,
Ei de mult s-au obișnuit cu frigul și minciuna,
Au și uitat să prețuiască fiecare clipă,
Dar azi au evoluat: guturaiu-l dau pe gripă!
Hai, iarnă, că ți-ai făcut veacul, mai lasă-ne-n pace,
Cât timp domnești tu pe pământ, toată natura zace;
Tu nu iubești nici flori, nici fluturi, ai suflet de gheață,
Puțin îmi pasă că te superi... ți-o spun verde-n față!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.