Prometeu

Vultur din geneza lumii
Lasa-mi-l pe Prometeu,
Te stârnesc din cer nebunii
Care sângerează-n eu.

Nu mai suge stropi de viaţă
Zdrobind inimi de atom,
Stinge fulgerul şi-nghiaţă
Vrajba dintre cer şi om.

Şi te-ntoarnă şi îl lasă
Prins pe stânca din înalt,
Ia-ţi şi moartea cea cu coasă,
Îţi ajunge! Gata! Halt!

Astăzi voi fi un Heracle
Săgetându-te în zbor,
Vreau o lume fără racle,
Printre noi să îl cobor.

Am să-ncerc descătuşarea
Sufletului sfâşiat,
Am să-i schimb înfăţişarea
Într-un zâmbet mâniat,
Ce ne-aduce foc în gânduri
Ca pe zei să-i fugărim,
Să-i aliniem pe rânduri,
Sau să îi călugărim.

Iar cu el şi jar în sânge
Să ţâşnim ca un izvor,
Să băgăm răul ce strânge
După uşi fără zăvor.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!