Vertebrele existenţei

dă-mi ora fixă Doamne,
dă-mi o oră exactă să ştiu
cu precizie când plec să mă împerechez
în neant cu duhuri
şi foste destine,

mă împuţinează la trup şi la minte
paşii grăbiţi ai clipei,
apăsarea grea a incertitudinii
îmi tasează
vertebrele existenţei,

aud pulsând inima în tâmple
ca toaca în scoarţa unui copac,
sunt doar o piatră uitată
pe gardul bisericii
tremurând la fiecare bătaie de clopot,

când vreau să zâmbesc soartei
şi iminenţei,
mă sfidează gura ştirbă a lumii,

dă-mi Doamne o oră exactă,
sau aproximativă,
fă o profeţie calendaristică
sau tună şi fulgeră,
ca vântul să aibă timp a scrie un epitaf
în colbul drumului,
şi să-mi astup ochii şi urechile şi
gâtlejul
cu ţărâna străbunilor,
când ai să trăsneşti absolut,
ca la facerea
lumii.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!