Glas
Cu glas alunecă, în veșted timp de iarnă,
Pastele mlădioase pe umerii tăi goi,
Și cântă-n clape-adânci toți fluturii cei moi,
Magia dezghețând un psalm din foi de marnă.
Diamantine vrăji aprind mătăsuri albe;
Un paradis plutește topind în firi năpaste,
Și șerpuie idila adânc în gene-albastre,
Când îți arunci prihana-n duioasele silabe.
Ne-am înecat tăcerea în lanul alb de nea
Și picură-n șoptiri vibrări din gene ude,
Amurgul iernii doare-n genuni de catifea
Și-n părul tău de valuri o taină se ascunde!
Cu degetele moi subțire-un glas cânta,
Vibrând în inimă, pe chipul tău surâde!!!
sonet de Aurel Petre (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre alb
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre rai
- poezii despre păr
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre muzică
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.