Apă pentru toţi

La cumpăna cerului
plânge ochiul Domnului,
umple fântâna cu lacrimi,
cin' le bea scapă de patimi.

Multe inimi seci, uscate,
vin acolo pe-nserate.
Beau, dar, rătăcind cărarea,
le cade în suflet sarea
şi-apoi sunt mai însetate,
suduie şi-şi fac păcate,
ridicând spre Dumnezeu
aprigul pumn de ateu.

Inimi seci, nemângâiate,
fără soră, fără frate,
pribegesc în lung şi-n lat,
făcând cu Diavolul pact.

Ochiul lor e plin de ură,
vlaga din alţii o fură,
vocea li se mieroşeşte
în minciuna ce sporeşte.
Mierea e de mătrăgună,
vor s-o-arunce în fântână,
patimile să-nmulţească,
lumea să o prăpădească.

Dar nu mai găsesc cărarea,
că mierea le-a dat uitarea.
Diavolul îi locuieşte
şi cu sete-i osândeşte.

La cumpăna cerului
plânge Maica Domnului
şi Domnul, de dragul ei,
i-adapă şi pe mişei.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!