Eleftheria
O rază de soare străbătând frunzişul, uneori însoţită de adierea molcomă, alteori solitară, aurie şi fierbinte, lovindu-se de pielea ta la ultimele ceasuri ale zilei şi de firele de iarbă şi de sufletul tău trezit din somn. Gândurile-ţi zboară aiurea, printre gene, printre nori. Chipul lui luminat. Ţi se topeşte trupul sub un sentiment adânc şi vag, în căldură efemeră, printre şoapte, printre privirile ştrengare. Pare că cerul nu mai vrea să se rupă şi te inveleşte părtaş la ce va urma după ce nu va mai fi nimic. Priveşti lângă tine: ochii lui. Trasezi cu privirea conturul gâtului lui, al umerilor, îţi cobori sufletul până la palmele lui, impregnate deja în pielea ta. În jur totul e absurd şi ia contururi irelevante. Aş vrea să uit uneori că există oamenii. Vă aştept pe voi. Aici aveţi de toate, şi hrană pentru trup şi hrană pentru suflet. Pădurea vă veghează, vă înveliţi cu aripa unui fluture, iar el te vede o dată şi înc-o dată... Voi veţi fi liberi.
poezie de Andrada Simion (13 iunie 2018)
Adăugat de Andrada Simion
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.