Ramurile Magnoliei

Mândrele dealuri de topaz
Ale tinereţii pe care am urcat
Şi noi, îţi aminteşti?

Parcurile dezfrunzite şi imaculate
Incercarea de a fi noi înşine.
Ramurile magnoliei sub învelişul
Cărora n-ai ghicit floarea.
Drumul la întâmplare prin oraşul
Abia ieşit de sub febrele iernii.

Toate s-au adunat în clocotul sângelui
Nostru stigmatizat de durere.
Orice am fi căutat n-am fi găsit.
Era totul în noi, numai de-am fi ştiut.

Tu nu ai simţit fiorul cald
Al primei noastre atingeri.
Ai venit în cercul dorinţelor mele
Şi ţi-am devorat cuminţenia
Ca un păianjen care demult
Aştepta în plasa lui de mătase
O gâză frumoasă şi nevinovată.

Trebuia să ne iubim
Precum vâscul cu arborele:
Tu să-mi dai mie putere
Şi eu să te pot învinge.

poezie de Marin Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!