Refutarea lui Gorgias

Cuvinte, viermi firavi, sfărîmicioase existenţe larvare,
Plesnind aerul cu cozile lor de fantasme,
Înotînd inutil între noi ca nişte copii dezbrăcaţi
Într-o mare sărată, mereu în pericol de moarte,
Într-o zi s-a făcut dimineaţa, dar s-a făcut degeaba,
Aşternuturile erau deja goale –
Ce mai, florile pe morminte se uscaseră deja
Cică nu merităm şi altele, eu spun ea spune
Nu, nu, noi, florile, albe, zilele, scrîşnetul, vîntului,
Umbra tălpilor de sanie tăind zăpada,
Ploaia căzîndu-ne în palme,
Soarele albind cerul, străbătînd cadranele disperării
Urme lăsate în pieptarul nimicului;
Cică nu merităm, nu e nimic, ea, eu spun, nu şi nu
Să cerşim mai bine singurătăţii noastre
Iertare sau, încă mai bine,
nu merităm, nu merităm, noi nu
sau mai bine să cerşim o singurătate încă mai mare
mai definitivă, s-o asigurăm în cer
lipsind tot mai mult fiinţa noastră de fiinţă;
mai întîi vederea, apoi toate simţurile, duşmănindu-se de moarte,
devorîndu-se între ele,
pentru că noi nu, nu, nu merităm
televizoare şi lanterne şi altele,
agăţîndu-ne prin cuvinte, uneori, fiinţa
de creştetul altor fiinţe
dimineaţa veni pînă la urmă ca o cenuşă
grea, sugrumînd lucrurile,
fiindcă nu, noi nu, noi nu merităm
numai ţipete, culori, depărtări scînteind de alte depărtări
tot şi tot mai adînc,
clopote răsunînd înăuntrul altor clopote,
tot şi tot mai adînc,
cercuri şi puncte, puncte şi cercuri,
numai cuvintele zbătîndu-se între ele
într-o fibrilaţie perfect inutilă
iată ce e viitorul: pulsul întretăiat al nimicului căscînd gura lui de peşte
prin gurile noastre ca să soarbă înapoi totul
hohotind de rîsete infernale
pentru că noi nu, nu, nu merităm
nu merităm, nu merităm,
nu merităm, nu merităm
şi tot aşa etc.,
poate măcar un pic de lumină
şi aia purtînd întunericul în pîntece
ca pe singurul, unicul copil posibil
pentru că noi nu merităm,
nu merităm, nu merităm
nimic, iubire etc.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!