Elegie pentru un corcoduş

Peste sute de mii de ani,
eu voi fi petrolul pentru care
se bat muşuroaiele, iar
tu vei fi cărbune găsit din plictiseală
prin văgăuni rămase poate şomere.

Şi ne vor incinera în aceiaşi
termocentrală, uniţi de nişte
mâini obosite într-un fum ce
va arăta precum o stafie care
nu cere răzbunare ca în Hamlet,
dorind mai mult ca sigur să fim
consideraţi măcar un nor ce
îi obligă pe copii
să deseneze.

Iar oamenii vor trăi în acelaşi
confort, dorind să-şi arate
corpul întregii veşnicii, în timp
ce-şi vor arde strămoşii pentru
a se uita în voie la televizor şi se
vor minţi singuri că ţiţeiul a
fost mereu ţiţei şi cărbunele
a coborât dintr-o stea neagră.

În cele din urmă, pământenii de
bună credinţă au să alunge spăşiţi
fumul termocentralelor şi nu-l vor
lăsa nici în munţi să doarmă,
neştiind că alungă un om care atinge
mirat un pom,
neauzindu-şi inimile ce bat în petrolul
ce stă între puştile lor.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!