Fereastra
am alungat-o.
marș! dispari de aici!
și am aruncat după ea cu o piatră.
greutatea a o mie de lucruri,
a o mie de ani,
avea piatra aceea.
aproape că mi-a smuls mâna din umăr.
totuși, am aruncat-o.
să nu te mai văd!
și m-am îndepărta repede,
sau poate că așa mi s-a părut mie -
că alerg,
că plutesc,
da, da! chiar mi se părea că plutesc!
și totusi, îi simțeam respirația,
usoară și caldă,
în ceafă.
Nu! nu mai am nevoie de tine,
ești inutilă și, dacă mă gândesc bine, nici prea frumoasă nu ești.
și nici prea credincioasă.
ai dat din coadă pe la toate porțile
și pe la toate intările blocurilor! dispari!
dar ea venea în urma mea încet,
nehotarâtă,
și îi simțeam respirația-n ceafă.
ca un vânt fierbinte mă-nvăluia și mă enerva și mi se făcuse foarte sete
foarte dor
și foarte nesomn.
să nu te mai văd!
să nu te mai aud!
și s-a dus.
prietenii cu care mă-ntâlmeam îmi aruncau priviri întrebătoare.
ridicam din umeri:
m-a părăsit, pur și simplu.
ei, lasă, îmi spuneu, li s-a mai întâmplat și altora,
dar nu e un capăt de lume, și-apoi, cine știe? poate
totuși
revine!
zâmbeam vinovat: desigur, desigur...
și-ncepeam să vorbesc
despre cu totul și cu totul alte lucruri, despre
inflație, încălzirea globală, politică, schimbarea guvernului,
neschimbarea guvernului,
copiii pe care ei îi aveau,
copiii pe care eu nu-i aveam,
vechii iubiți, viitorii iubiți și așa mai departe.
să nu te mai văd!
să nu te mai aud!
firește că încetul cu încetul am uitat.
firește că încetul cu încetul m-am obișnuit,
așa cum te obișnuiești cu o boala cronică și incurabilă.
așa cum te obișnuiesti cu un tic nervos.
până-ntr-o noapte.
în noapte aceea,
septembrie începuse să-și scuture pletele.
poate de vină să fi fost felul în care lumina dansa pe tavan,
poate fluierul vântului, sau poate ceva călcând apăsat
pe culoarul memoriei,
amintirea unei culori zărite în treacăt,
a unui râs de copil, a unei secvențe sonore,
a foșnetelor
unei păduri de mestecei -
nu stiu!
m-am ridicat din pat cu o mie de ani mai senină.
ce faci? nu dormi? m-a-ntrebat soțul meu
nu dorm.
nu mai dorm.
vreau doar să deschid larg fereastra
poezie de Adriana Lisandru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre somn
- poezii despre lumină
- poezii despre copilărie
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre soț
- poezii despre schimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.