Zâmbet
Prin nesiguranța zâmbetului vezi ploaia
Așa cum trebuie să plouă în nopțile când plângi-
Te întrebi, desigur,
de ce din acel punct galben nu plouă,
te întrebi de ce zâmbetul
e pentru tine o lacrimă abia născută și de nevăzut
în miezul acelui punct luminos-
în suflet, unde viața așteaptă să râdă,
unde umbrele nu au loc iar întrebările
stau picior peste picior
arătându-și genunchii celor care trec dincolo,
spre țărmul negru cu coapse uscate-
una câte una se așază la rând
nopțile tale în care plângi -
în care îți amintești că trebuie să plouă-
(le alegi după semne doar de tine știute,
după semnele pe care le purtați împreună)-
dezvelite, - pașii urmându-le credincioși,
cu lanțuri parfumate și îmbietoare la glezne-
se ridică în sufletul tău încet,
sprijinindu-se pe amintiri
și amintirile, încet, plâng...
poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopți, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.