Theia
culoarea apusului a coborât în buzele tale
plictisită îmi ești și rotocoale din neastâmpărul tău
lovesc cerul
parcă ai respira cuvinte nemângâiate
zâmbetul tău apare și
dispare
un satelit artificial în jurul unei planete nelocuite
îți simt apoi tălpile călcând pe plaje sălbatice
împingi o barcă în sângele meu
privești în urmă
precum pescarii ce scriu
pe nisipul viu
bilete de adio
pleci în căutarea anotimpurilor
îți știu plictisul
deznădejdea iederă îmbrățișând copacii tristeții
nu pot să fac nimic
te voi iubi
doar după ce vei pleca
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre sateliți
- poezii despre planete
- poezii despre plajă
- poezii despre pescuit
- poezii despre nisip
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.