Acasă
mă scol dimineața târziu
intru în gura metroului
tremurând pentru noua zi
din viata mea
șeful mă înjură din toți rărunchii
și continuă așa să mă înjure
printre dinți
la cinci fix
îmi strâng gândurile grămadă
și mă pierd pe o stradă pietruită din Bucureștiul vechi
aici
visele mele se duc la stele și se întorc sfâșiate
printre proxeneți,
borfași și zei
destinul rătăcește aiurea
dar e atata tristețe
în rătăcirea asta
încât alerg până în dreptul casei mele
în sfârșit
ea deschide ușa
dar nu-mi zâmbește deloc
când imi deschide
acasă nimic nu e profund
doar un sentiment
de pierdere,
un imens întuneric care explodează din când în când
și murdărește totul
a doua zi dimineata,
fumez o țigară
încui ușa pe dinafară
și intru profund
în inima Bucureștiului.
poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre București
- poezii despre întuneric
- poezii despre șefi
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre sfârșit
- poezii despre murdărie
- poezii despre metrou
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.