Iarna în doi

Am amorţit
tot aşteptând să se declanşeze ceva,
nopţile s-au confundat
în una singură, polară,
dragostea noastră s-a închis
într-o casetă micuţă,
uluitor
de frumoasă în predictibilitatea ei.

Te privesc dormind acum, tremuri şi
zici ceva neinteligibil,
te-ntorci spre mine şi
mă strângi de mână
şi eşti aşa vulnerabil
că mă-ntreb cum o să fac
să nu te rănesc vreodată,

e aşa bine aici cu tine,
să pornim
globul disco
din tavan,
să ne imaginăm că traversăm
constelaţii,
galaxii,
că ne mişcăm atât de repede
încât
toţi cei pe care i-am cunoscut
au murit între timp
şi suntem singurii supravieţuitori ai generaţiei noastre.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!