Te lași călcată în picioare de fluturi albi
faci risipă de flori din palstic
cum risipesc muritorii din neștiință
nemurire după nemurire
într-o nebunie totală
arunci cerului lacrimi niciodată plânse întreg
oprite ca un nod în gât
de un baraj mult prea egoist
stopate sub inimă ca o rezervă pentru plutire
sau pentru cine știe care oază
zidite apoi hymalaian
cu prăpăstii și loc de înălțat ecouri
cât să mori cel puțin o dată pe fiecare vers
............................
lasă-ți inima să iasă din emoticoane
să-i curgă sângele clocotind firesc prin artere
cum toarnă cu dichis un somelier vinul
înainte de a începe balul
............................
tiptil tiptil te retragi în cochilie
trăiești cât să ocupi un gol cu un alt gol
ca și cum cerul e o pânză bâtută în cuie
iar dansul doar o aureolă pe o boltă de scoică
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre sânge
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre picioare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.