Tatuaj în pielea lui Dumnezeu
Mormintele tăceau cu veche voce
și-n tot era o liniște lichidă
curgând pe lut inert, o stea să-nchidă
în zodie apusă-n șoapte-atroce.
E unic zbor, din timpului omidă
în trai, veninda clipă să invoce
a dărui din duhul ei precoce
pe-a noastre nări renaștere timidă.
Motanul ornic trage la măsele,
se-mpleticește vremea pe picior
repausul etern să-l mai înșele.
Da-i ceasul neursit vătămător
căci tatuăm lui Dumnezeu în piele
o raclă-n teatru fără de actor.
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Bismark
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre voce
- poezii despre timp
- poezii despre teatru
- poezii despre religie
- poezii despre pisici
- poezii despre picioare
- poezii despre lut
- poezii despre dinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.