Sensul vieții mele
Lumea sub ochii mei
Pe pământul alb din cale
Se văd urme de petale
Aruncate de prin zare
Curge lin șiroi de ploaie.
Frumusețea din natură,
E cuprinsă în mister.
Farmecul lăsat de lună,
Stă, privind spre noi din cer.
O lumină albă,
Stă pe cerul înnorat,
Un luceafăr, o petală,
Mult e drumul de urmat.
Timpul pare că se scurge
Și urmează repetat
Lumea intr-un văl de sânge
Nu-nțeleg de ce-a oftat.
Omul simplu în tăcere
Luminat de-a lumii soartă
Îngropat, plin de mistere
Caută cu dor o poartă.
Nu se poate renunța
La clipele cele mai grele
Fără vise, a lupta
Ăsta-i sensul vieții mele.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre alb
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre superlative
- poezii despre sensul vieții
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.