Iarna căprioarei
M-apasă-n piept o sanie de sare
ce-mi lunecă pe urmele de gheață
și-o febră rea de frunte mă agață
în liniștea cea neliniștitoare.
E-atâta alb, c-am ochii prinși în ceață,
nici drumuri nu-s, nici umbre umblătoare,
pe unde-oi fi doar cred că mi se pare,
iar seară-i tot la fel de dimineață.
Văd anii deși ca fulgii grei de apă
căzând peste uimirile de țânc
bătrân ce n-are cum să mai priceapă
de ce nu-mi ești să mă salvezi. "Mănânc
și plâng. Mănânc", din sarea ce mă-ngroapă.
Și-n suflet mi se face loc adânc.
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniel Bratu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre săniuș
- poezii despre suflet
- poezii despre salvare
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre mâncare
- poezii despre iarnă
- poezii despre gheață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.