Copac cu crengile uscate
Întunericul se lasă,
Și sub umbra unui nor
Palele de ploia deasă
Cad pe casa tuturor.
Doar copac uscat de veacuri
Care-și mișcă ramu-n vânt,
Pe străbune vechi meleaguri,
Nu dosește un mormânt.
Are-n clisă rădăcina
Putrezită de demult,
Însă creanga ca o mână
Și-o întinde tot mai mult.
Mistuit de-o neagră zare,
Bântuit de-un negru dor,
Singuratic stă în calea
Tinereților ce zbor...
De copacul care-n lături,
Tinde brațul său uscat,
Am să vin să fiu alături,
Solitar și nemișcat.
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Burlacu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre singurătate
- poezii despre negru
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.