Tremurul din albastru
E-un tainic izvor strălucind liniștit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.
E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-și frământă.
O duce la vale, o pierde-n pustiu,
așa cum o face de-o viață,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfață.
Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-și tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre și crunte.
Coboară în salturi, iar furia lor
lovește copacii și-i frânge.
Poiana-i privește oprirea-n izvor
și tace. Privește și plânge.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre văi
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre stânci
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre răsfăț
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.