Fără cuvinte
azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat
că le recitam poezii serafimilor
şi trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-acelaşi sau unul asemănător
deoarece la fiecare greşeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet
şi fiindcă la noapte aş putea avea acelaşi vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicţionarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar şi pe cele moţate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l ştiam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârşti cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
şi devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea şi locul său imaculat se făcea
şi cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
aşa că din nou i-am dat
iar şi iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul şi-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la faţă de o aşa mare descoperire
mi-au luat dicţionarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
şi-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân şi-a înţepat degetul
şi cu sângele lui le ştergea
aşa că atunci când am coborât în staţie
tăiasem deja jumătate
şi dicţionarul era cu mult mai uşor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe uşă
am luat dicţionarul
am şters lacăt închis zece şi fix
şi imediat s-au deschis uşile şi ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
şi ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
şi tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
şi mai erau atât de puţine cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini şi ne înţelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greşeală
asta am priceput când a clipit şi i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a şters pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărţile pereţii acoperişul librăriei
străzile şi întregul oraş
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
şi câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
şi tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă şi i-am spus
nu-ţi fie teamă
te iubim
atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
şi după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălţat
ne făcea semne să-l urmăm
şi-abia atunci pieliţa vieţii s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca şi cum am fi sub pământ
am zărit râmele
şi am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămăşile
fiindcă ne bucuram că şi râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălţăminte
fără haine
chiar fără unghii şi păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am ruşinat
eram cu toţii tineri
fericiţi ca la facerea lumii
întrucât dicţionarul era şi el gol
şi lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.