Ferestre
ferestre cu gratii închise
timp agățat de tăceri înnodate
cuvintele suspendate în aer caută un refren de consolare
pe cheltuială puțină
clipele neconsumate dospesc fără emoție
gata să-nghită și ultimul aer curat
liniștea se ascunde după prag
dosul ușii se frământă-n taină
scrisul mărunt mă pisează
ca picătură chinezească înfigându-mi în degete fiecare literă
din refugii se aude un huruit
născut din silabe ce mor
în metrul cub de aer curat
mă lepăd de ploi
mă lepăd de tot
mai caut lumină rămasă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.