Între minus și plus infinit
mă dezmorțesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
și trupul parcă s-a lipit de cer
secunda zburătoare a scăpărat în palmă
metaforele au dezvelit tăcerea
și au destrămat o umbră din adânc
lumina joacă de spaima zării aprinse
și scoate un cântec din scoici
granița dintre zi și noapte
încărunțește luna care a uitat să plece
și gândul rămâne-n uitare
între minus și plus infinit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.