Depărtarea
depărtarea e sfâșiată de brazde
din ce, în ce mai lungi.
fărâma mea de cer aduce zăpadă,
năluciri mai plutesc fără milă,
cuvintele scumpe au rostuiri trecute.
într-un peisaj al uitării,
neliniștit întunericul țese o pânză acoperind ochii,
picături de întuneric construiesc un echilibru rece,
printre cuvintele ce dor și cele însetate de iarbă.
desfrunzirea prăbușește înaltul
întinzând arborii pe obraz și transformând în cruce săruturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre uitare
- poezii despre sărut
- poezii despre peisaje
- poezii despre ochi
- poezii despre dor
- poezii despre căderea frunzelor
- poezii despre cuvinte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.