La o distanţă de cer

Tu, la o distanţă de cer,
zigzaguri deşertice în care merg,
agonii în aşteptări,
timp schilodit în prezentul fără culoare.

Pasiuni lumeşti turnate cu mirosul tău de lună
în greutatea toamnei.
Un galben, a la Nietzsche, îmi străpunge epiderma.
Dialog surd, într-o spirală oarbă ce suie şi coboară.

Materia din care provin nu-mi dă pace,
o asamblare între divin şi lut
şi nu e nici o punte simplă cum era odată,
primindu-ne fără recurs, pe acelaşi drum în spaţiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!