Un colţ de lume fragil şi sălbatic

mereu când primesc pachet de acasă
mama trimite medicamente
de la drogheria din colţ
degetele ridicate împotriva fumatului
mă fac să-i neg viciului frumuseţea

din oase n-a apucat să crească nimic
doar
suflarea ta împrăştie un miros plăcut
Domnului
omule fă ce ai de făcut
repede
cine iubeşte iubeşte înmiit
îmi spun de câte ori repet aceleaşi greşeli
pe care le fac bărbaţii
în dragoste

nu cred pentru că acum sunt vindecat
iar singurătatea îşi atinge scopul
precum o femeie care vrea ciocolată
îmi imaginez acele cuvinte risipite în lume
normale
dar mă prefac cu felul meu de a mă insinua între silabele lor
că-mi păstrez echilibrul

mi-ar plăcea să deschid cu ele uşa
spre locul copilăriei
aşa cum pretindeai că arată iubirea
crezând că aparţin vreunui grup dedicat misterelor lumii
numai
că unul din acele mistere musteşte de pace precum iarba călcată
din jurul unei fântâni cu găleata pe lanţ
din copilărie

mă simt mai departe de lume decât am fost vreodată
cu ochii lipsiţi de gene
reclam timpul petrecut în uterul mamei
timpul căruia i-am supravieţuit
până am învăţat că trupul înseamnă mai mult decât durere
şi am putut renunţa la tot ce-şi doreşte un om normal
libertatea prin sine

te-am rugat să mă-ngropi singură
te încăpăţânai convinsă
de importanţa detaliilor

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!