Replică la poezia "Poate îmi răspunzi din iarna ta..." de Violetta Petre
Nu mă-ntreba de ce mă leagă iară,
Eram aproape a mă vindeca,
Dar auzind femei, plângând, pe scară,
O clipă, am crezut că-I vocea ta!
Cedând apoi ieșirilor nervoase
Văzând că mă scufund din nou în hău,
M-au cetluit cu funii de mătase
Când m-am zbătut crezând că-I glasul tău!
Mireasa mea, în haine lucitoare,
Eu la altar te-am dus, deși-s ateu,
Și prima dată-n viață, de picioare,
Crezut-am că l-am prins pe Dumnezeu!
Trecut-au numai nouă luni de când,
Ți-am dat ofrandă luna lucitoare,
Că m-ai lăsat jumate mort, plângând,
Fugind cu un pilot de vânătoare!
Te-am căutat în mare și în cer
Uitat-am și de casă și serviciu
Că singur am ajuns, nebun, să cer
Mai bine să mă-nchidă la ospiciu!
Te-aștept de-atunci, în iarna cea cumplită,
Privind pe geam anemicele fumuri,
Să fii și tu, la rându-ți, părăsită
Și să mă cauți când ajungi pe drumuri!
Sfidând tăcerea sumbră, ucigașă
Să ardem împreună ca o torță
Legați pe veci, nebuni, într-o cămasă...
Și nu îmi pasă dacă e de forță!
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre nebunie
- poezii despre vânătoare
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tăcere
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.