Să ne imaginăm că femeia e o fărâmă de strigăt
aruncată pe podea
și mâinile tale
într-o seară ca asta
ar îndrăzni să o ridice
până în dreptul urechilor
să ne imaginăm că ea ar intra în timpan
și ar călători în adâncul tău
prin toți mușchii
ar traversa zonele cu risc de inundații
ar înnopta în iris
și dimineața te-ar trezi devreme
să ne imaginăm că ai fi obligat
să trăiești cu ea în sânge
că venele tale dilatate ar accepta-o
și zilnic strigătul ei te-ar controla
până în adânc
să ne imaginăm că femeia aceasta
îți traversează fiecare celulă
și oricât de mult ai vrea să se sfârșească
nu poți să aduni strigătul
din irisul tău
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre inundații
- poezii despre imaginație
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.