Pereți de ceară
Pereți de ceară mă-nconjoară
La foc aprins ei se topesc
Și-n locul lor în primăvară
Brândușe albe se ivesc
Zâmbesc atunci în dimineață
Mă regăsesc într-un trecut
Cu flori de gheață la fereastră
Cu chipul tău ce l-am pierdut.
Zăpezi topite în șiroaie
Covor de iarbă vor uda
Și vântul alergând sub soare
Poate de noi va întreba.
Îi voi răspunde cu sfială:
- Ce am zidit a fost fragil,
Deși afară era iarnă,
Pereți de ceară s-au topit.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.