Corabia nebunilor
Plutește,
Iar prin vele nebunii se ascund
De ochi ce-n veșnicie aruncă raze reci
Din arcuri zămislite
În haosul profund
Prin îndoirea-n jarul
A mii și mii de veci.
Atârnă
De-o frânghie, c-un rictus fericit,
Eroul din Ithaca ce s-ar fi vrut napoi
La buna Penenelopă,
Dar pieptu-i dezvelit
Arată ascuțimea
Suveicii de război.
Nebunii
De prin valuri, mai strigă-n cer, la sfinți,
Că-s bonaparți și hitleri, adami, vestiții regi,
Vlăstarii-acelor îngeri
Căzuți, dar mai cuminți
Decât plutind pe ceruri
Cu mințile întregi.
La cârmă,
Cu privirea proptită în stihii,
Se-ncruntă și se-ndeamnă prin valuri ca un zeu
Un muritor ce-așteaptă
Ca lumea celor vii
Să-ngăduie nebunii
Cu căpitanul... eu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre război
- poezii despre monarhie
- poezii despre marină
- poezii despre fericire
- poezii despre eroism
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.