Vuiet de metale
Blestemul din urmă m-ajunge,
Mă prinde în chingi de oțel,
Săgeata în inimi străpunge,
Cu vârf șlefuit dinspre el.
Se lasă o lespede grea,
Pe mine-n adâncuri îngroapă;
Cu palme de tot mă ferea,
Acum doar furii ne îndoapă.
E liniște-afară furtuni
În mine se zbat să răzbată,
Din resturi încerci să m-aduni,
Dar resturi din mine înoată.
Și ce mai rămâne se-ntinde,
Ca vița de vii pe araci;
Aștepți până rana se prinde,
Cu vârf șlefuit să m-ataci.
Și simt cum desfac de sub tine
Pământul, ce-și cere osândă.
Cu gura căscată-nspre mine,
Diavolul stă azi la pândă.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înot, poezii despre prezent, poezii despre inimă, poezii despre gură, poezii despre draci sau poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.