Lampa stinge amorțeala
"Iubito, atinge-ți obrazul,
Să simți cum din palmele mele
Topesc dinăuntru-ți necazul,
Punându-l în bolul cu stele.
Nu-mi ești niciodată departe,
Te-aș țese-ntr-o mie de flamuri
Și simt cum din mine faci parte,
Cu trunchi, și cu frunze, și ramuri.
Preumblă-te veșnic prin casă,
Privește-n oglindă, privește
Cum iarna din tine se lasă,
Cum vara din mine te crește...
Te rog să deschizi și cămara
În care-am păstrat necuvinte,
Și-acum, potrivește-ți brățara
Iubirii și-aducerii-aminte."
Din vis mă trezesc în vâltoare,
Cu pasul smerit și firesc,
Pe buze-mi sărutu-i mă doare
"Mai e puțin...", îmi șoptesc.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.