Pot fi vasul tău
Mă gândesc că o tulbur, dacă deschid gura și o înghit.
Prefer de fiecare dată să o iau în brațe ușor,
cum au luat oamenii din Ninive pe omul lui Dumnezeu
azvârlit pe țărm, și să vorbim despre vreme,
despre copii
sau despre taxe și impozite locale.
Eu știu că sunt un pește greu, care vânează în ape adânci, departe de iureșul și zvâcnirile marelui fluviu;
aruncat ca năvodul, în ochiurile lui se prind solzii tineri ai îndrăgostiților,
în fiecare zi în care eu mă confund cu respirația ei,
cu râsul ei în cascadă,
cu nămolul conversațiilor burgheze pe care îl aruncăm peste mal,
cu priviri fugitive, cu alea-alea, cu jocuri de limbaj, mai mult sau mai puțin vinovate.
(peste malul ființei, desigur)
Când vorbește, privesc un punct fix, deasupra ochilor ei
și repet în gând rar: "crainic, craniu, verdeață, panică, fundament, cotor, magic".
Nimic altceva decât vechea și banala practică de șaman de a păstra vii într-un vas oarecare de plastic
(în vasul-text, desigur)
peștișorii de aur care îi traversează ochii.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.