Eu mă topesc ca timpul

Eu mă topesc ca timpul, ce nu-şi cunoaşte locul
Şi nici nu se opreşte în pragul vreunui cer;
Deşi mă doare clipa, eu am intrat în jocul
Tăcutelor secunde, ce-n găuri negre pier.

Mai pierd ceva din mine, un vers mai curge-agale,
Rămân poeme-n urmă, cu un picior beteag,
În versuri albe, rime fac striptis şi-aşa goale
Se scurg pe pleoapa nopţii şi-n noapte mă retrag.

De îmi auzi chemearea, când trec prin vama sorţii
Bucăţi din partitura ce curge din viori,
Opreşte, doar balada enesciană-a porţii
Prin care doar tăcerea ne mai găseşte-n zori.

Şi, poate cu răbdare, vei aştepta căderea
Nisipului ce-n sare s-a preschimbat în timp;
Gestantă e clepsidra ce-şi drămuie durerea
Când naşte câte-o moarte în orice anotimp.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!