Reflecţii la trecerea dintre ani

Fire argintii albite de timp, dispar,
pe-o pânză de păianjen cu brumă pulverizată,
ca visele de copii certitudini se estompează,
rătăcesc bezmetice cuvintele-n abecedar.
Ocazii pierdute, mângâieri subapreciate,
închişi suntem în amarul amintirilor goale,
mâinile am ridicat şi-am călcat în picioare
inimi ce-n surdină durerea şi-au strigăt.
Zgârieturi pe suflet în riduri pe obraz s-au transformat,
pe-amara balanţă a existenţei ne-am urcat,
cu experienţă de viaţă ne-am îmbrăcat;
certitudini, erori, mângâieri dispărute,
griji şi satisfacţii toate-s trecute.
Deşi brazde adânci rămân săpate în piele
ochii-mi strălucesc de speranţe şi o nouă putere.
Nu mi-ai bătut la poartă căci emoţionată,
în prag te-am aşteptat,
ghirlandă de lumină la gât mi-ai aşezat
şi-un pumn de fragede seminţe tu mi-ai dat.
Stă în puterea ta, cu glas suav mi-ai zis,
să le sădeşti, să le-îngrijeşti şi rod bogat
apoi tu să culegi căci sunt seminţe speciale
de pace, de lumină de la soare,
de bucurie şi iubire ce viaţă sunt în nemurire!
Eu ţi-am răspuns atunci smerită,
că langă tine şi cu tine,
an bun ce pragul mi-ai călcat,
vom creşte şi vom evolua
eşti timpul meu din viaţa mea!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!