Înec pișcoturi și vă împărtășesc aureole
dintr-o cupă de șampanie se privește mai bine viața
cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei
din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte
vă împart viața ca pe o bomboană cu lichior de roze
din când în când câte un veac de risipit pe iubire
cât să-mi crească îngeri din ram în ram primăvara
parcă în ciuda celor care cheltuie miliarde pe arme
eu cuceresc universul cu ceva mai mult de o lacrimă
și supun geometriei fiecare gâză zăpăcită de floare
doar așa să-mi râdă inima când îmi este așa soare
..............................
numai cine nu bate cuie în geam dimineața
nu înțelege de ce trebuie căutat buricul universului
acolo unde doi oameni își dăruiesc iubirea
..............................
nu despart apele
nu vă aduc minuni
doar vă ofer oglinda
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre șampanie
- poezii despre viață
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre roz
- poezii despre primăvară
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.