Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii

să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aş începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aş desena grafice fiecărui mac
şi nu aş mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor creşte din iniţiativa deşertului
iar orice munte va învăţa perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea muşuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împăraţi
fără revoluţii şi execuţii publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziţie
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
şi un singur dumnezeu
de neîmpărţit cu nimeni

aş putea desena şi muzica
cum aşez acum iubirea în cuvinte
dar mă tot întreb
cine naiba ar mai avea nevoie de poezie
când toată lumea ar fi fericită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!