Cuvinte contorsionate coboară
dintr-un tărâm din ce în ce mai pustiu
frunze îngălbenite dintr-un gând văratic
obosite lacrimi dintr-un ochi fluture
plutesc pe tristeți suflate de un vânt întunecat
pe o plajă unde încă învăț să împart nisipul
cu o scoică standard
doar un pic ruptă din ordinea spiralei
valului cerului pletelor trupului inimii
în lumina lunii o poveste se întinde cărare
între două lumi imposibile și o utopie verificată
descânt macilor de verde ghemuit a moarte
sunt condamnat să măsor infinitul cu șchiopa
dar o fac cu toată convingerea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre învățătură
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre vară
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre standard
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.