Am ratat de puțin titlul de revoluționar
pentru că nu l-am revendicat niciodată
oricum nu sunt genul
care se aruncă cu pieptul înainte
pentru păpușarii cu pretenții de regizor
în schimb vecinul meu securistul
a fost primul om pe care l-am văzut
cu brațul înfășurat în tricolor
în mod cert nu am stofă de martir
nu sunt bun nici războinic nici mercenar
de erou nici atâta
am totuși așa multe cicatrici pe suflet
dar nu de atunci
atunci încă visam
construiam de nebun viitorul
în pași mareți
în ritm de tot înainte
fară regrete iubeam să fiu
să am de unde
să n-am de ce
dar port cu durere și o parte din cicatricea eroilor
căzuți pentru un colț de libertate
și un codru de fericire
o port adânc
atât de adânc
încât pare o tranșee
într-un fel aș fi vrut să fi murit atunci
cu visul întreg
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre eroism
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre vecini
- poezii despre teatrul de păpuși
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre ritm
- poezii despre revoluție
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.