Dintr-un crăciun cu ghiocei și lună plină
un mugur de liliac zâmbește
în timp ce doi pisoiași se joacă cu stelele
ca și cum lumea nu e mai mare
decât un fotoliu într-o bucătărie
îmi las mâna să judece un moț de căciulă roșie
ca pe o nadă pentru lăbuțe iscusite de motănel
și mă simt numai copt pentru funcția de bunic
exersez într-un colț de bucurie
precum un moș crăciun începător
amestecul de primăvară și sărbători de iarnă
ca pe un viitor patent de amintire
ca pe un acord între fulgi și flori de zarzăr
iar dincolo de cerul acesta frumos și înflorit
o crăiasă suferă de gaură în inimă
suspină după un pic de nea
cât a aduce înapoi omul de zăpadă
cu tot cu nasul lui roșu
ca de moș crăciun
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.