Poezia ca poezie
nu viața e de vină că nu o trăim
nici măcar societatea
educația nici atât
am văzut atât de mulți oameni educați
trăind
încât bănuiesc mai degrabă prostia
de banal
de insipid
de marele nimic
de felul acela de a se aplauda singuri
în fața unei oglinzi care mărește nesimțit
iar fericirea lor e ca o pită unsă cu untură
și un pic de magiun din prună popească
din fericire
nu mai știu nici măcar să mai fac pe prostul
zâmbesc tâmp și adulmec genunea
ca pe un drept la un alt drept la fericire
apoi răsucesc gândurile
ca pe o parâmă de andocat la cheile universului
și pășesc sfios
ca într-o poiană cu margarete
sau ca pe o zăpadă neîncepută
și liniez și depeletizez
cu înfrigurarea celui care știe
să se bucure cu sfințenie
de orice păcat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre prostie
- poezii despre poezie
- poezii despre fericire
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vinovăție
- poezii despre sfințenie
- poezii despre pâine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.