Bunica
Te-ai dus în lumea albă, îmi spunea bunica,
n-o să poți veni nici când o să mor
am să vin, dar să nu mori curând,
o să mă întorc sigur aici mai aproape,
să te audă Dumnezeu și să capeți gândul cel bun
și l-am căpătat.
M-am întors și a mai trăit o bucată de timp,
întotdeauna cu bucuria revederii
și cu dragostea care apasă pe suflet
mai mult decît orice trăire.
De-atunci așteptarea ei și a mamei
mă strigă cu imagini noapte prin somn
și cu lacrimi la fiecare plecare.
Nu știu să fac legătura cu morții,
dar drumul spre casa părintească
este și azi o primenire cu sânge proapăt,
o întâlnire cu duhul iubirii din trecut,
tinerețe ruptă dintr-o gură de rai.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.