Iarna stâncii solitare
Tu, cum simți fulgii care se cernură
prin sita înghețatelor morminte
din cimitirul vechilor cuvinte
ce-au devenit de nori adunătură?
Ce iarnă e pe-acolo, pe la tine,
prin gânduri ca de viscol răscolite
în amintiri de conținut golite
și înghețate-n noile rutine?
Cum îți mai ninge: aspru și mărunt,
cristale ascuțite și-nghețate
ca răsuflarea unei umbre-n spate,
sau lin, ca fulgii dorului cărunt?
Cum îți e iarna, stâncă solitară,
uitată-n lumea ei de vechea doină,
cu oameni ce se bucură de-o moină
prin ierni străine? Spune-mi, cum e, țară?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre stânci
- poezii despre singurătate
- poezii despre viscol
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre nori
- poezii despre ninsoare
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.