Pastel
toamna și-a strâns lucrurile în valiza maro
și pleacă departe nimeni nu știe unde
face loc iernii cu tendințe retro
tradiții cu colinde pe străzi să abunde.
gânduri aleargă nebune care încotro
sar peste obstacole mari și imunde
toamna și-a strâns lucrurile în valiza maro
cântecul ciocârliei în sân îl ascunde.
pornesc de la capăt din punctul zero
străbătând labirintul cu cărările scunde
cumpăr de la târg fericiri angro
globulețe pictate cu steluțe rotunde.
toamna și-a strâns lucrurile în valiza maro
și pleacă departe nimeni nu știe unde.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tradiții
- poezii despre toamnă
- poezii despre pictură
- poezii despre obstacole
- poezii despre muzică
- poezii despre iarnă
- poezii despre gânduri
- poezii despre fericire
- poezii despre colinde
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.