Nenăscutul-fiul
se-nchide-n mine nenăscutul
fuge
de zgomot inutil de urma grea
de pas înșelător în grai de păsări
liber s-aleagă-alege calea sa
și pleacă nenăscutul
prinde-o cruce
la rând se-așterne-n
poala unui gând
cu palma-ntinsă
plânge-un vers o rimă
adoarme cumincior
pe-un lemn din foc
și-l simt cum arde-ncet-ncet
în minte
în mintea zbuciumată
fără de prag
se-nchide-n mine nenăscutul
și atinge
o coardă-anume
dintr-un vreasc uscat
sămânță-ntr-o rostire-n
sărbătoare
el
nenăscutul
fiul meu cel drag
din paie se ridică
și trezește
întreaga-mi lume de închipuiri
altar
altar de litere
cu verbe nenăscute
ulciorul umple
apa de izvor
o toarnă-n cupa inspirației
anume
gradație de viață timp
și har
dar eu mă uit
uitându-mă în sine
prin mine curg aiurea
negăsind
un punct de ardere tăcută
verbul
dintâiul verb
născut durut torcând
lucrând
mi-e frică să iubesc
nătângul
plămada din pământ apă metal
lemn cer
privesc spre el
și suflu taina firii
iar el întoarce spatele
la tot
și-atunci mă-ndrept spre el
spre nenăscutul
aștept în gara mică
simplu semn
să sar în trenul vieții
care-mi fură
verbul dintâi întâiul
prea născutul
și nenăscutul-fiul
arzând încet încet
în cruci de lemn
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verb
- poezii despre viață
- poezii despre poezie
- poezii despre cruce
- poezii despre apă
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.