Poveste de Crăciun
deschid o fereastră spre cer
și una spre lume.
orașul pare adormint.
pe boltă este proiectată
o lună plină,
rotundă, tăcută, misterioasă.
încerc o conversație
-de unde vii? de ce ești singură?
răspunde cu unduire în glas
-Pământul, soț fidel,
nu m-a vrut decât pe mine
ruptă din trupul lui,
asemeni Evei din coasta lui Adam.
îi voi fi mereu aproape
chiar dacă vraja unei comete
îl ademenește cu trenă strălucitoare.
o frână bruscă de mașină
mă trezește la realitate
iau pulsul zilei.... Ajun de Crăciun.
steluțele de la ferestre și cele de pe cer
dispar încet....
astrul zilei se instalează pe monitorul cerului
stăpân pe întreg mapamondul,
singurul stabil într-o existență efemeră
( șarpele îmi toarnă venin în urechi )
-până când?
- nu știu... poate fi o poveste de Crăciun!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre șerpi
- poezii despre urechi
- poezii despre tăcere
- poezii despre soț
- poezii despre realitate
- poezii despre puls
- poezii despre oraș
- poezii despre lună plină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.