Capriciile soartei...

Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă ţineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi şopteai timid şi tandru
Că mă iubeşti ca nimeni altul
Şi în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.

În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcuşul viu,
Când viaţa o feerie îmi părea,
În braţele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înşela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Şi gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.

Capriciile soartei...
Variantă:

Îţi savuram patetic iubirea,
Din gesturi şi cuvinte,
Aşezate frumos ca florile pe ram,
Stelele nopţilor senine număram,
Cu ochii umezi de fericire,
Ca un copil naiv eram, cuminte,
Când viaţa sub Oda bucuriei petreceam.

La pieptul tău mărinimos,
Eram o jucărie nouă,
Mult prea râvnită pe atunci,
Ce n-o doreai pierdută,
Ca toate celelalte din trecut.

Când steaua fericirii darnic mă dezmierda
Şi îmi cânta pe strunele inimii frumos
Ca Zeii artei în Olimp,
Soarta capricioasă m-a înşelat amarnic,
Lăsându-mă să mă înec în lacrimi
Şi preţul fericirii cu adevărat să-l simt.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.

poezie de Valeria Mahok (19 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!