Autopsia cerului

îmi dau pielea jos, hocus pocus,
o să mă vezi în sfârşit
nu iubesc pe nimeni cum îmi iubesc hainele de om bun
trăiesc să îmi pun inima la adăpost trăiesc să îţi topesc zidurile
şi tu nu ştii
când plec uşile devin fum. camera labirint de oglinzi
devii ce vreau eu să privesc
te transformi în ghem, te înod de mii de ori

sunt călăul cu ochi umezi
sunt tăişul care sclipeşte orbitor în lumină
n-am milă. furnică te fac.
îţi arunc în ochi praf de stele părul meu te strânge ca un boa
respiră de două ori

mercur îmi curge prin vene
arsenic am pe buze
nu poţi să mai fugi te-am capturat
mai rău. nu-ţi dau drumul
până nu devii
altul meu până nu termin această autopsie a cerului
şi-mi murdăresc mâinile cu dragoste

mamă
mi-am construit sufletul din tăcerile tale
acum sacrific, zidesc turnuri tot mai înalte
mă închid într-o cutie de chibrit şi umbra mea creşte
se extinde caracatiţă întunecată

acum ştii că pasărea din cuşcă e strivită
şi înlocuită
ai aflat trucul lasă-te păcălit
din nou şi din nou

tot ce ai citit acum
nu este adevărat.

poezie de Raluca Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!