Viaţa e un bal mascat

În viaţa noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afişezi pe chip, când ieşi în lume
Şi joci un rol de dur sau gură cască.

Vecina mea e-o mască reuşită
Şi mă holbez din când în când la ea,
Pe mulţi bărbaţi îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!

Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viaţă, a cinstită
Şi-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-şef, iar ea-i răcită!

Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.

De şeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măşti la greu,
Colegii îi sunt prieteni, chiar şi eu,
Dar bonus, la chenzină, n-am un leu.

Cu-acei ce au biroul lângă mine
Îşi pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine,
Cu masca lui mă bagă în teroare.

O viaţă-am căutat şi eu o mască,
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare,
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost şi de frustrare!

M-am învârtit să-mi fac o mască dură,
S-o port mereu, dar am îmbătrânit,
Nevasta-mea, c-o gură cât o şură,
M-a luat la zor şi-atunci m-am potolit.

Te-nvârţi în lume şi-ţi încerci norocul
Cu măştile ce tu le zămisleşti
În funcţie de fire şi de locul
Pe care-l calci şi-aşa îmbătrâneşti!

Şi vine vremea când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viaţă?
Şi-atunci Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un om sau o paiaţă.

poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Votează! | Copiază!