Iubire de-o iarnă
Credeam și mai cred în iubirea de-o iarnă
Și-aș vrea să trăim câte-o noapte pe zi
Și-aș vrea ca din ceruri cu stele să cearnă,
Vreo sută de ani ca într-un joc de copii
Și noapte să fie, dar una polară.
Să avem înainte o mare de timp
În spațiu pierduți pe o stea glaciară,
Și iarna să nu fie doar biet anotimp,
Ci veacuri de veci în distanță stelară
Ori ceas de sublim suspendat în netimp.
Cuvinte devin noțiune abstractă,
Topindu-și pe gheața fierbinte din noi,
Mesaje mulțimi într-o singură șoaptă,
Doar eu și cu tine și potopul apoi,
Să ningă din cer pân' la Sfântul Așteaptă.
Iubiri de o iarnă purtăm pe retină,
Acum și de-a pururi în stele cu noi.
Străine de tumultul vieții și vină,
Curate și albe ca neaua divină
Și vii mărturii pentru vieți de apoi.
Voi crede mereu în iubirea de-o iarnă,
Atunci când trăiam câte-o noapte pe zi,
Visând că din cer cu steluțe-o să cearnă,
O sută de ani ca într-un joc de copii
Lângă foc ghemuiți la o cină de taină.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.